Noutăţi filatelice: Timișoara 2023, Capitală Europeană a Culturii

Romfilatelia a inclus în planul editorial curent emisiunea de mărci poștale „Timișoara 2023, Capitală Europeană a Culturii”. Emisiunea este alcătuită din 4 timbre, o coliță dantelată și 2 plicuri prima zi.

Atestată documentar în anul 1212, Timişoara a avut o istorie zbuciumată aflându-se, după cum spune cronicarul, „sub vremi”. Din anul 1918, după înfăptuirea Marii Uniri, s-a întors acasă, la ţara-mamă, România. Oraş de largă respiraţie europeană, s-a bucurat de o bună dezvoltare pe toate palierele, înregistrând cele mai multe premiere în domenii de o mare diversitate.

În anul 2023, oraşul de pe Bega este Capitală Europeană a Culturii. Sloganul întregii campanii este Luminează orașul prin tine! (Shine your light – Light up your city!). Călătoria transformatoare este văzută ca un proces derulat în jurul a trei teritorii principale: teritoriul oamenilor, teritoriul locurilor şi teritoriul conexiunilor care vor pregăti oraşul pentru noile experienţe.

Pe timbrele emisiunii sunt redate următoarele clădiri – monument istoric:

Pe timbrul cu valoarea nominală de 1,40 lei este reprezentată Catedrala Mitropolitană Ortodoxă, edificiu construit în stil neoromânesc ale cărui clopote au fost armonizate de către compozitorul Sabin Drăgoi. Catedrala Mitropolitană, situată în Piața Victoriei, este cel mai mare lăcaș de cult al Timișoarei, fiind declarată monument de artă pentru arhitectura, pictura și sculptura sa. Necesitatea construirii acestei catedrale a apărut în contextul politic al Marii Uniri de la 1918. Din acel moment, ortodoxia începe să fie încurajată, în anul 1926 reînființându-se vechea parohie din Cetate, iar în anul 1939 înființându-se Episcopia Timişoarei, devenită ulterior Mitropolia Banatului. Proiectul impresionantei catedrale a fost încredințat arhitectului Ioan Traianescu, iar piatra de temelie a construcției a fost pusă în anul 1936, slujba de sfințire făcându-se de către episcopul Andrei Magieru. Clopotele și crucile catedralei au fost sfințite în anul 1938, iar inaugurarea lăcașului s-a făcut în anul 1946, în prezența Regelui Mihai I al României și a patriarhului Nicodim Munteanu. Finisajele, picturile interioare și cele exterioare au fost finalizate abia în anul 1956, fiind întârziate de cel de-al doilea război mondial. Din punct de vedere al stilului arhitectural, se poate observa îmbinarea tradiției religioase romane cu cea bizantină și moldovenească. Din cauza terenului mlăştinos, edificiul are la bază o placă de beton susţinută de peste 1.000 de piloni de beton armat, înfipţi la 20 metri adâncime. Pereții exteriori sunt decorați cu cărămidă aparentă de culoare roșie și galben-portocalie, clădirea fiind acoperită cu țiglă smălțuită colorată în culorile steagului României, pe fond verde. Este cea mai înaltă biserică din România (90,5 metri). Suprafața totală construită este de 1.542 metri. Catedrala are 11 turle, din care cea mai înaltă atinge 83,7 metri. Cele 7 clopote au o greutate totală de 8.000 kg. Catedrala adăposteşte moaștele Sfântului Iosif cel Nou de la Partoș, considerat protectorul ortodocșilor români din Banat, fost episcop al Timișoarei între anii 1651 și 1655. Pe latura dinspre altar a subsolului se află necropola mitropoliților Banatului. La subsol pot fi văzute o bogată colecţie de artă bisericească bănăţeană veche şi o valoroasă colecţie de icoane. Muzeul deţine 3.000 de cărţi bisericeşti rare, peste 800 de icoane şi picturi, peste 130 de obiecte bisericeşti. Se găsesc aici manuscrise românești timpurii: Noul Testament de la Bălgrad (1648) și Cazania lui Varlaam (1643).

Timbrul cu valoarea nominală de 2,20 lei redă Domul Romano – Catolic. Domul Romano-Catolic, situat în Piața Unirii nr. 12, este o clădire emblematică a orașului Timișoara, fiind cunoscut și sub numele de Catedrala Sfântu Gheorghe. Construcția a fost realizată între anii 1731 și 1774, după planurile arhitectului Josef Emanuel Fischer von Erlach. Piatra de temelie a fost pusă în data de 6 august 1754 de către episcopul de Cenad, Adalbert von Falkenstein. Consacrarea Catedralei destinată episcopilor de Cenad a avut loc la data de 24 aprilie 1803, consacrator fiind episcopul Ladislaus Köszeghy de Remete. Din punct de vedere arhitectural, Domul Romano-Catolic a fost construit în stil baroc. Din cauza terenului mlăștinos, clădirea are la bază piloni de lemn. Dimensiunile sale sunt impresionante: are o lungime de 55 metri, lăţimea de 22 metri, înălţimea navei de 16,90 metri, iar a turnurilor de 35,5 metri. Primele clopote au fost turnate în anul 1763, iar orologiul a fost montat în anul 1764. În interiorul catedralei pot fi admirate cele 9 altare sculptate de artistul vienez Johan Müller, în stil baroc și rococo, o lucrare a pictorului Michelangelo Unterberger, „Sfântul Gheorghe călare, luptând cu balaurul”, datând din anul 1754, icoanele și statuile vechi, ușile sculptate în lemn de stejar, altarele laterale realizate de pictorul german Johann Adam Schöpf și orga în stil Ludovic al XVI-lea. Prima orgă barocă a fost construită în anul 1767 de vienezul Paul Hanke, iar cea actuală la Timişoara, în anul 1908. În anul 1756, domul a fost ridicat la rangul de primă biserică a Timişoarei, prin decretul împărătesei Maria Tereza. De-a lungul timpului, Domul Romano-Catolic a trecut și prin momente dificile. Astfel, în perioada 1788-1790, în timpul luptelor dintre turci şi austrieci, catedrala a devenit depozit de sare. În asediul din anul 1849, în timpul revoluției maghiare, edificiul a fost grav avariat. În prezent, în fiecare duminică și sărbătoare importantă, Sfânta Liturghie se celebrează în 3 limbi: română, maghiară și germană. Sfintele Liturghii Pontificale, celebrate de episcop, conțin și părți în limbile: latină, bulgară, croată, cehă și slovacă.

Timbrul cu valoarea nominală de 11 lei ilustrează Castelul de Apă din Iosefin, monument industrial situat în imediata apropiere a canalului Bega. Turnul de apă din Iosefin este un monument industrial din Timişoara, construit pe strada Gheorghe Bariţiu nr. 3. El făcea parte din sistemul de alimentare cu apă al Timişoarei de la începutul secolului al XX-lea. A fost construit între anii 1913–1914, fiind pereche cu cel din cartierul Fabric (finalizat în 1912). Turnurile, cu înălţimea de 52 m, au fost edificate la capetele reţelei de distribuţie a apei şi serveau pentru compensarea consumului maxim din timpul zilei şi pentru menţinerea unei presiuni constante. Ele au fost realizate după un proiect al inginerilor János Lenarduzzi (1865–1916) şi Richárd Sabathiel (28 ianuarie 1875 Budapesta – 14 iunie1942 Budapesta). În incinta lor erau locuinţele angajaţilor şi un post telefonic prin care se comunica cu Uzina de Apă. Acesta este echipat la nivelul superior cu un rezervor de apă potabilă de 500 mc şi un rezervor de apă industrială (luată direct din Bega) de 250 mc, amplasat la un nivel inferior (absent la turnul de apă din Fabric). Până în anul 2012 a fost în propietatea Aquatim (societatea care administrează alimentarea cu apă şi canalizarea Timişoarei), după care a fost preluat de primăria oraşului. În 2008 Primăria Municipiului Timişoarei și-a anunţat intenţia de a amenaja în turn o mică cafenea culturală, un muzeu al cafelei, dedicat timişoreanului Francesco Illy (7 octombrie 1892, Timişoara – 1956, Trieste) – inventatorul unui aparat de produs cafea espresso.

Pe timbrul cu valoarea nominală de 19,50 lei este reprezentat Palatul Culturii, situat în Piața Victoriei. Palatul Culturii din Timișoara sau Opera, cum este cunoscută, se află în partea de nord a Pieței Operei, fix în centrul orașului. În 1872 – 1875 se construieşte ansamblul teatrului sub numele oficial de „Teatrul Franz Joseph”, conţinând şi hotelul „Kronprinz Rudolf, „reduta” (sala de dans şi de festivităţi), un restaurant şi o cafenea. Arh. Fellner şi Helmer, cea mai mare firmă de proiectat teatre din acel timp. A construit 48 de teatre. Pe teritoriul actual al României a construit şi teatrele din Oradea, Cluj şi Iaşi. În vecinătatea ţării noastre a construit teatrele din Szeged, Cernăuţi, Odesa şi Sofia. Clădirea a trecut prin două incendii. Primul incendiu a fost în anul 1882, iar clădirea a fost renovată păstrându-i-se stilul original. Al doilea incendiu, cel din anul 1920 a lăsat urme adânci în clădirea din centrul orașului, lăsând intacte doar aripile laterale. Teatrul iniţial a fost construit în stil eclectic istoricist, tipic pentru a doua jum. a sec. al XIX-lea. Autorii afirmau că ar fi utilizat unele elemente oferite de “Renașterea Italiană” târzie, aşa cum se întâmpla în arhitectura eclectică a sec. al XIX-lea. Clădirea originală a teatrului (cea executată după planurile lui Helmer şi Fellner) avea prevăzute 4 statui pe fronton; erau reprezentări ale muzelor: Thalia, Melpomene, Euterpe şi Terpsihore. Fiecare cântărea cca. 900 kilograme la o înălţime de aproape trei metri. Între 1923 – 1928 interiorul este refăcut în stil neo-românesc. Doar cele trei arcuri de intrare de la parter sunt înlocuite cu o poartă de intrare mai amplă; la nivelul acoperişului se construieşte un rezervor de apă, rezolvat sub forma unei cupole în stil Napoleon III. Restul faţadei rămâne neschimbat. Între 1934 – 1936 faţada principală este modificată fundamental, prin construirea unui arc uriaş în stil modern. Cele trei arcade istoricist–eclectice de la etajul I sunt înlocuite cu 3 arcade în stil neobizantin.

In prezent, in Palatul Culturii, cunoscut și ca Opera sau Teatrul Național, activează mai multe instituții de cultură: Opera Națională Română, Teatrul Național „Mihai Eminescu”, Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” și Teatrul German de Stat.

Colița dantelată a emisiunii are în compoziția sa grafică, alături de imaginea Catedralei Mitropolitane Ortodoxe din marca poștală cu valoarea nominală de 34 lei, o vedere panoramică a Pieței Unirii, în timp ce pe cele două plicuri prima zi sunt ilustrate Catedrala Mitropolitană Ortodoxă, respectiv o imagine de ansamblu a Pieței Unirii.

M. S.